SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Percheziții ca în filme în nordul țării. Au fost reținuți 6 traficanți de droguri! – (VIDEO)

16 ianuarie, 2018 Autor: Doinița Babalic Sursa: deschide.md Foto: captură YouTube

SOCIAL



Doi bărbați, cu vârsta cuprinsă între 24 și 44 de ani, din orașul Dondușeni, au fost reținuți de poliţişti, fiind suspectați de comercializarea drogurilor.

Reținerile au avut loc în urma mai multor percheziții care au avut loc în raioanele Glodeni și Fălești, iar persoanele care s-au ales cu cătușe sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 21 și, respectiv, 30 de ani. Aceștia produceau, preparau, păstrau și comercializau droguri în zona de nord a țării.

În urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine, s-a stabilit că suspecții activau în acest sens din 2016. Membrii grupului au creat o schemă de comercializare a drogurilor și de livrare a acestora, prin intermediari, consumatorilor finali.

Astfel, doi membri ai grupului au fost reținuți în flagrant în momentul comercializării a 600 de grame de marijuana investigatorului sub acoperire, contra sumei de 12 000 de lei. Ulterior, au fost reținuți alți patru membri ai grupării infracționale, toți originari din Glodeni, Fălești și Râșcani.

În urma perchezițiilor în automobile și domicilii, au fost depistate aproximativ 3 kg de marijuana și 14 000 de lei, bani proveniți din activitatea criminală desfășurată.

Valoarea totală a drogurilor confiscate și scoase din circuitul ilicit, este de aproximativ 100 000 de lei, 50 de grame de marijuana fiind vândute de către suspecți la prețul de 1200 lei.

În acest moment, patru persoane se află în arest pe un termen de 30 de zile, iar celelalte două sunt cercetate în stare de libertate. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul angajaților IP Fălești, al Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, al inspectorilor chinologi, cu câinii de serviciu antrenaţi să depisteze substanțe narcotice, din cadrul Poliției de Frontieră al DR „Nord”.

Comentarii