Primăria Capitalei a fost iluminată în albastru, în semn de solidaritate faţă de persoanele care suferă de autism

SOCIAL
Aliona Dumitraş, fondatoarea asociaţiei SOS Autism, are un băiat care suferă de această maladie. Ea speră că într-o bună zi copilul lei va fi independent.
„O zi pentru a fi auziţi, pentru a fi o voce, că noi suntem, că aceste persoane nu sunt contagioase şi că ei pot fi destul de folos statului, doar să ştim cum să-i abordăm corect”, a menționat fondatoarea asociaţiei SOS Autism, Aliona Dumitraş.
Şi primarul interimar Silvia Radu a participat la acţiune.
„Încercăm să sensibilizăm societatea asupra acestor probleme, care sunt prezente la unul din 68 de copii. Este important să fim alături de ei, să-i integrăm în societate, fiindcă copiii care sunt tratați pot fi 47 la sută dintre ei”, a afirmat primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Șefa Centrului Municipal de Sănătate, Luminița Suveică, susţine că persoanele care suferă de autism au nevoie de foarte multe ore de terapie.
„Este o boală care ori se rușinează părinții să ducă copiii să le facă diagnoză, ori acești copii nu au făcut screaning-ul la timp. Să-i încurajm pe acești părinți, pe acești specialiști, și să mergem la ei nu doar în data de 2 aprilie, dar mai des”, a spus șefa CSP Chișinău, Luminița Suveică.
Ulterior, participanţii la acţiune au lansat lampioane în Scuarul Catedralei.
Potrivit statisticii, în Republica Moldova peste 360 de copii suferă de autism.