SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Rețeta visului american

7 septembrie, 2015 Autor: Ana Creascov Sursa: buzinessmagazin.ro


În albumul de sfârşit de an de la liceu, în dreptul pozei sale, el a scris "milionar". Şi-a atins scopul, chiar l-a depăşit, Forbes evaluându-i averea la 6 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

Înainte de a fi cunoscut peste tot în lume cu numele de Ralph Lauren, acesta se numea Ralph Lipschitz şi era fiul unui imigrant evreu care trăia în Bronx.

Când era adolescent a decis să se îndepărteze şi mai mult de trecutul său, alegând să-şi schimbe numele de familie, astfel a apărut Ralph Lauren. După perioada petrecută în armată s-a mutat înapoi în New York şi s-a angajat ca asistent la Brooks Brothers.
Experienţa unică care avea să-l marcheze a fost un meci de polo călare. Acesta avea să-l inspire să creeze un brand elegant, high-class, care, într-un final, a devenit Polo Ralph Lauren.

Mai târziu şi-a creat propria companie, primul dintre riscurile care vor urma în cariera designerului. Următor pas a fost să creeze cravate colorate, când majoritatea erau înguste şi formale. Într-un an a vândut cravate în valoare de 500.000 de dolari.  Compania nu a stat pe loc şi s-a extins continuu.

Compania s-a listat la bursă în 1997, deşi nu era sigur că vrea o companie cu alţi acţionari, de aceea şi acum deţine 81% dintre acţiuni.
Ralph Lauren, în vârstă de 75 de ani, se bucură de succesul său. Are una dintre cele mai valoroase colecţii de maşini din lume, are case în Jamaica, Long Island, Bedford şi Manhattan şi o fermă de aproape 7.000 de hectare în Colorado.

 

 

Comentarii