SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Reținut de CNA pentru trafic de influență la obținerea permisului de conducere. Bărbatul riscă până la 6 ani închisoare

2 octombrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: curentul.md Foto: curentul.md

SOCIAL



Un tânăr din raionul Taraclia a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.

Cazul a ajuns în vizorul DGT „Sud” a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul împreună cu o persoană necunoscută, ar fi pretins inițial 4 500 de lei pentru înmatricularea la școala auto, apoi încă 1 000 de euro pentru promovarea examenului teoretic și practic. Cei doi susțineau că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto, în vederea eliberării permisului de conducere pentru categoriile „B” și „C”.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. După reținere a fost efectuată  percheziția corporală a bănuitului, în cadrul căreia sumele de 600 de euro şi 600 de lei, bani transmiși sub controlul CNA, au fost predați benevol.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare.

Comentarii