SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Robbie Williams şi-a vândut obiectele personale la licitaţie

17 iulie, 2015 Autor: Daniela Timofti Sursa: mediafax.ro, realitatea.ro
Robbie Williams seen arriving at the BRIT Awards 2013 at the o2 Arena in London on Wednesday, Feb. 20, 2013. (Photo by Joel Ryan/Invision/AP)


Recent, cântăreţul Robbie Williams şi-a vândut peste 150 de obiecte personale, printre care trofee şi manuscrise ale pieselor sale, la o licitaţie. În urma vânzării obiectelor s-au strâns 226.475 de dolari pe care interpretul i-a donat unei fundaţii de ajutorare a copiilor care suferă de boli cronice, din Marea Britanie.

La licitaţie, cumpărătorii au participat online, în sală, dar şi prin telefon. Pentru a stimula vânzările, Robbie Williams a urcat pe scenă şi s-a comportant ca un comisar de licitaţie profesionist, reuşind să vândă manuscrisul celebrei piese ,,Kids”cu suma de 10.751 dolari,  manuscrisul piesei ,,Go Gentle” din 2013, pentru 48.839 dolari, dar și costume cu peste zece mii de dolari.

Robbie Williams este cunoscut datorită activității sale în trupa Take That, dar și datorită pieselor sale ,,Angels” şi ,,Millennium”.

În această seară , artistul va avea primul său concert în România, la București. Robbie Williams a aterizat, joi, în jurul orei 18:00 pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“. Acesta a fost însoţit de soţia lui, fotomodelul american de origine turcă Ayda Field, de Teddy, fiica lor în vârstă de trei ani, şi de câinele familiei, un ciobănesc mioritic pe nume Spencer.

Robbie Williams vrea să aibă în culise două camere speciale: una pentru masaj şi una pentru relaxare, unde să fie şi o încăpere pentru jocurile pe X-box. Totodată, acesta a specificat că vrea să predomine culorile mov şi cafeniu. Cântăreţul mai cere gumă de mestecat cu diferite arome, 280 de prosoape, mâncare sănătoasă şi vegană, patru ziare britanice diferite, 24 de gogoşi, 16 litri de lapte, un kilogram de ciuperci, 50 de kilograme de gheaţă şi 48 de ouă.

Potrivit organizatorilor, artistul britanic a cerut să i se asigure în ziua concertului un meniu sănătos, constituit din preparate proaspete, aprovizionarea fiind făcută constant pe parcursul întregii zile. Pentru masa de prânz şi cină s-au solicitat peşte cu carne albă şi somon, miel, legume verzi, orez brun, paste de quinoa şi sushi.
Artistul a mai cerut ca în backstage să aibă un espressor, ceainic electric, gumă de mestecat, lapte proaspăt şi băuturi energizante necarbonatate.

 

Comentarii