SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Sala goală la rularea primului thriller moldovenesc

27 septembrie, 2014 Autor: Silvia Petrov


Primul thriller moldovenesc s-a difuzat joi pentru prima oară în cel mai mare cinematograf din țară, iar sala a fost goală.

 

Chiar dacă cinematograful “Gaudeamus” are 350 de locuri, la film au fost în jur de 70 de oameni, câțiva actori care au jucat în film și prietenii regizorului.

Ohotnik” („The Hunter”), în traducere „Vânătorul”, este un thriller și redă povestea unui ucigaș american la comandă. Rolul este interpretat de către interpretul Pasha Parfeni. Regizorul și scenaristul, Ivan Naniev, a lucrat cu o echipa internațională din 160 de persoane. Actorii sunt din Moscova, Ucraina și Moldova.

Coincidență sau nu, dar multă lume, care a văzut filmul spune că regizorul s-ar fi inspirat din cazul tragic de acum trei ani de la Durlești, asasinarea celor doi adolescenți îndrăgostiți.

Imediat după vizionarea filmului, Ivan Naniev și-a servit invitații cu aperetive, șampanie și fructe. Aceștia, ca o famile mare și-au împărtășit impresiile vizavi de lungmetraj.

Filmul „Ohotnik” („Vânătorul”),  s-a turnat în 48 de locații din  Călarași, Orhei și Chisinau. Filmările au început pe 8 octombrie anul trecut și au durat 35 de zile.

Daca la premiera filmului, pe 15 mai, regizorul a promis continuarea lungmetrajului, doar dacă va găsi un alt investitor, acum Ivan Naniev nu se grăbește să toarne a doua parte.

Filmul se va difuza până pe 5 octombrie între orele 18:00 și 21:00, iar biletele vor costa 50 de lei.

 

Comentarii