SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Şase alimente pe care un nutriţionist nu le-ar mânca niciodată

14 august, 2016 Autor: Lucia Ciobanu Sursa: click.ro


Unul dintre cei mai buni specialişti în toxiinfecţie alimentară a nominalizat şase alimente pe care nu le consumă niciodată, printre care scoici sau fructe tăiate.

Bill Marler, un avocat din Washington, SUA, a petrecut ultimii 20 de ani studiind cauza îmbolnăvirii oamenilor cu bacteria E. coli, Salmonella sau alte afecţiuni cauzate de obiceiuri alimentare, descoperind o serie de produse pe care nu le-ar consuma în veci, notează click.ro cu referire la Daily Mail.

Marler spune că a avut de-a face cu mai multe cazuri de îmbolnăviri cauzate de animalele marine cu cochilie în ultimii cinci ani decât în ultimele două decenii. Drept urmare, scoicile crude se află în topul alimentelor pe care nu le-ar consuma niciodată. Specialistul sugerează că apele calde sunt vinovate de răspândirea unor microbi periculoşi pentru organismul uman.

 

Fructele sau legumele tăiate în bucăţi şi puse la vânzare sunt alte alimente de care Bill Marler „se fereşte ca de ciumă” atunci când merge la cumpărături. Acesta spune că mâncarea, cu cât este mai procesată, cu atât există riscul ca aceasta să fie contaminată.

Chiar dacă pare puţin probabil să reprezinte un pericol pentru sănătate, seminţele încolţite pot genera diverse tulburări digestive. Se pare că în ultimii 20 de ani au existat 30 de focare de infecţie cu Salmonella şi E. coli cauzate de seminţele germinate, iar mai mulţi experţi au pus acest fenomen pe seama faptului că seminţele puse în apă caldă pot crea mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor.
Lista completă a lui Bill Marler cu alimente de evitat pentru a nu face toxiinfecţie alimentară:
1. Scoici crude
2. Fructe sau legume tăiate bucăţi şi puse la vânzare
3. Seminţe germinate
4. Carnea făcută în sânge
5. Ouă negătite
6. Lapte şi sucuri nepasteurizate.

Comentarii