SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Scandal în Germania, după decizia de a republica volumul „Mein Kampf”, de Adolf Hitler

25 decembrie, 2015 Autor: Lucia Cujbă Sursa: mediafax.ro Foto: dailymail.co.uk


Decizia Germaniei de a publica în ianuarie, pentru prima dată după moartea lui Adolf Hitler, volumul "Mein Kampf", a provocat în această ţară un scandal uriaş, întrucât textul este considerat fie rasist, fie un instrument educaţional folositor.

După 70 de ani, drepturile de autor asupra textului, scris de Hitler în perioada 1924-1926 şi interzis de Aliaţi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, expiră la sfârşitul acestui an. Aceasta permite publicarea unei noi ediţii a cărţii, care va include secţiuni explicative şi peste 3.500 de adnotări.

În ianuarie, această carte de 2.000 de pagini, publicată în două volume, va fi pusă în vânzare, după trei ani de muncă intensă depusă de specialiştii de la Institutul de Istorie Contemporană din Munchen.

Adolf Hitler a scris cea mai mare parte din primul volum al cărţii „Mein Kampf” în timp ce se afla în închisoarea Landsberg, după eşecul „Puciului de la berărie”, o tentativă eşuată de lovitură de stat organizată de Partidul Nazist în 1923. După ce a fost eliberat din închisoare, Hitler a scris şi cel de-al doilea volum al cărţii, în timp ce se afla în cabana sa din regiunea montană Berchtesgaden.

Comentarii