SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Scapă de dependența de zahăr în 7 zile

9 mai, 2016 Autor: Nicoleta Donos Sursa: ziarulring.ro Foto: inhabitat.com


Chiar dacă nu mănânci ceva dulce în fiecare seară, este bine să conștientizezi riscurile unui consum prea mare de zahăr. Specialiștii au realizat un plan de șapte zile pentru a scăpa de dependența de zahăr pentru totdeauna:

Luni: aruncă toate dulciurile

Aruncă toate prăjiturelele, bomboanele sau biscuiții atât din dulapul de acasă, cât și din sertarul de la locul de muncă. Astfel, vei îndepărta caloriile inutile din dieta ta.

Marți: Nu adăuga zahăr la nimic

Evită îndulcitorii artificiali și zahărul, poți să-i înlocuiești cu miere sau cu un praf de scorțișoară. Specialiștii atrag atenția că zaharurile artificiale sabotează dieta, pentru că sunt mai dulci decât zahărul.

Miercuri: Fără băuturi îndulcite!

Pe lângă clasicele băuturi carbogazoase cu un conțin ridicat de zahăr, și în anumite ceaiuri și ape aromate se găsește acest ingredient din abundență. Mai mult, chiar și în băuturile considerate „sănătoase“ se găsește sirop de porumb bogat în fructoză, motiv pentru care ele sunt delicioase și, implicit, fără beneficii pentru organism.

Joi: Nu te abate de la plan!

Citește cu atenție etichetele produselor din comerț. Unele iaurturi cu arome de fructe conțin aproximativ șase lingurițe de zahăr, cantitate despre care Asociația Americană a Inimii spune că este recomandat să o consumi timp de o zi. Poți să îndulcești alimentele preferate cu fructe întregi. Ține cont că și în anumite sosuri, biscuiți, unt de arahide și supe la plic sunt produse în care se găsește zahăr ascuns.

Vineri: Stai departe de cerealele rafinate

Din această categorie fac parte făina albă, orezul alb și pâinea albă. Soluția – mănâncă cereale integrale. Orezul brun și quinoa sunt ingrediente la îndemână și sănătoase.

Sâmbătă: Ține cont de câte fructe mănânci

Alege fructe care nu sunt bogate în zaharuri. Specialiștii recomandă limitarea consumului de la unul până la două porții pe zi de fructe. Alege mere, fructe de pădure și citrice.

Duminică: Evită vinul

Vinul roșu are fitochimicale și numeroase beneficii pentru sănătate, dar această băutură scade inhibițiile, facându-te să alegi coșul de pâine, o felie de pizza sau o prăjiturică după ce-l bei.

 

Comentarii