SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Sergiu Barbăroșă, campion zi de zi și antrenor în timpul liber

7 noiembrie, 2015 Autor: Dan Maxim Foto: facebook.com
s


Îl cheamă Barbăroșă, nu Barbăroșie și nici Barbarosa. Deși mulți îi schimonosesc numele, cei care îl înfruntă în ring și-l amintesc întotdeauna. Este campion mondial și european la Combat Sambo și mai nou are discipoli care vor să ajungă la performanța eroului lor.

Sambo și Combat Sambo sunt arte marţiale ce constau în autoapărarea fără arme, combinată cu elemente aplicativ militare, specifice luptătorilor care provin din foste republici sovietice. Moldova nu are mulți reprezentați, dar cu cei pe care îi are se mândrește și reușește să-și apere titlul de campioană.

Deținătorul lor este campionul Sergiu Bărbăroșă. A început să practice luptele în clasa a șasea. La scurt timp a înțeles că sportul îl reprezintă și asta vrea să facă mereu. A continuat să se dezvolte, iar prin ambiție, devotament și un antrenament riguros a reușit să-și clădească un nume impozant pe scena internațională. Astăzi antrenează la noi în țară 6 grupe de băieți din noua generație de luptători și viitori campioni.

La 29 de ani se mândrește cu titlul de campion european și deține alte patru medalii de campion mondial la Combat Sambo. A concurat în Rusia, Ucraina, Bulgaria și în această vară în România, la gala MMA RXF de la Cluj, unde a luptat împotriva maghiarului Robert Kertesz pe care l-a învins prin TKO (lovituri de pumn) în minutul 4 din prima rundă.

Mie, în cuşcă, îmi place să lupt şi în picioare şi pe jos dar dacă ajung jos îmi place să-mi înnod adversarul şi de obicei îi dau dureri mari. Îi sucesc mâinile şi picioarele până se dă bătut” a declarat acesta înainte de meciul cu Kertesz pentru presa din România.

În viața de zi cu zi însă, Sergiu e un tip liniștit și nu instigă niciodată la violență. E de părere că cea mai bună cale de împăcare rămâne cuvântul. Calmul lui se aseamănă însă cu „liniștea dinaintea furtunii” pentru că în ring devine o tempestă pentru adversari.

Deși e greu să faci performanță într-o țară în care succesul în sport se obține mai degrabă pe cont propriu, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru PROMOTIME, Sergiu declara: „Niciodată nu mi-a părut și n-o să-mi pară rău că am fost și sunt sportiv și întotdeauna o să mă mândresc că reprezint Moldova.

Pe 5 decembrie susținătorii îi vor putea ține pumnii „pentru pumni grei” la Turneul MMA Diamond Boxing 2015 care va avea loc la Chișinău.

Comentarii