SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Și vinul moldovenesc are o regină

4 octombrie, 2014 Autor: Ana Creascov


Pentru Moldova, zilele vinului au încetat, în acest an să mai fie dedicate doar acestei băuturi antice. Miss Regina Vinului este concursul care face diferența – o competiție dintre mai multe domnișoare de la noi, învingătoarea căreia va promova vinurile moldovenești, timp de un an, atât la nivel național, cât și peste hotarele țării.

Concursul Miss Regina Vinului 2014 a avut loc în premieră pentru Republica Moldova. Pe 3 octombrie, Palatul Republicii a găzduit un show de excepție – 10 tinere, nu doar frumoase, ci și inteligente, au demonstrat că pot fi demne de titlul Regina Vinului. Patru probe au fost îndeajuns pentru jurați, pentru a pune pe cântar prestațiile fetelor și să stabilească care dintre ele a fost cea mai bună.

La prima etapă, cea a prezentării, fetele s-au autocaracterizat cum au știut mai bine, dezvăluind din calități și activități, scopuri și slăbiciuni.

Prima probă a fost o prefață pentru cea de-a doua, pentru că aici fetele tot au avut de descris, doar că de data aceasta nu pe sine, ci câte un vin.

Cât timp domnișoarele s-au pregătit de probele ce urmau, pe scenă au evoluat Natalia Gordienko, trupa Akord, iar spre final ne-a încântat și Adrian Ursu, acompaniat de Alex Calancea Band și trupa Show Balet Fantezie, care a surprins cu un show spectaculos.

Nu a lipsit nici proba artistică, fetele pregătind dansuri, cântece, variate numere artistice, printre care și o pictură în vin, desenată în direct de către participanta cu numărul 3, Marcenco Natalia, căreia  i-a fost oferit premiul special, o pictură executată în vin, de însăși autorul acesteia, Vasile Botnaru.

Ultima probă, tradițional, a fost dedicată rochiilor de seară. Datorită susținerii creatorului Evgheni Hudorojcov, fetele au strălucit, la propriu, purtând noua colecție a designerului.

Echipa de jurați a concursului a fost alcătuită de jurnalistul Vasile Botnaru, designerul Valentina Vidrașcu, Sergiu Ghețiu, viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și alte personalități de la noi și trei membri din Japonia.

Titlul de Miss Simpatie i-a fost acordat Irinei Madan, căreia i s-a mai oferit și un premiu bănesc în valoare de 1500 de euro. Aceeași sumă i s-a acordat și participantei cu numărul 8, Costea Cristina, care a devenit Miss Media. Certificatul în valoare de 3000 de euro a fost înmânat de către vice-ministrul Agriculturii, Sergiu Ghețiu, concurentei Lupei Cătălina, care a devenit Vice Miss Regina Vinului.

Miss Regina Vinului a devenit Veronica Mustea. Tânăra de 19 ani, care visează să devină procuror, a demonstrat, atât juraților, cât și tuturor celor prezenți, că are bagajul de calități necesare pentru a promova vinurile moldovenești. La concurs s-a urmărit nu doar produsul biologic, ci și cel intelectual, deci Reginei Vinului i s-a așezat pe cap o coroană ce exteriorizează armonia dintre intelect și frumusețe. Veronica Mustea ne-a declarat că nu e pentru prima dată când participă la un concurs de acest gen, dar precedentul a fost, totuși, mult mai simplu. „Mi-am propus să particip și la Miss Moldova în 2015, poate am noroc și acolo” ne-a declarat Veronica Mustea. Tot dânsa ne-a spus că se consideră o norocoasă. În continuare știe că va trebui să meargă la conferințe, atât în țară, cât și peste hotare pentru promovarea vinurilor autohtone, dar mai multe detalii nu ne poate oferi. Cu banii câștigați își va satisface o veche dorință: „Vreau să-mi procur un câine, e un vis de când eram mică”.

 

Comentarii