SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Simona Halep, ELIMINATĂ în primul tur de la Australian Open

19 ianuarie, 2016 Autor: Nicoletta Marcu Sursa: Agerpres


Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă fără drept de apel de chinezoaica Shuai Zhang (venită din calificări), cu 6-4, 6-3, marți, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.

Halep, a doua favorită a competiției, a evoluat modest și a fost surprinsă de Zhang (26 ani, 133 WTA), care a arătat un nivel remarcabil, fapt dovedit de cele 31 de mingi direct câștigătoare reușite (31-11). Zhang, care s-a impus într-o oră și 18 minute, a avut mai multe erori neforțate decât Simona (24-17).

Asiatica a avut procentaje mai bune la punctele făcute atât cu primul serviciu (60% față de 50%), cât și cu al doilea (54% față de 31%). Zhang a fost mai bună și la mingile de break, transformând 5 din 7 (71%), față de Halep (3 din 12, 25%).

 

Simona Halep, sfertfinalistă în ultimii doi ani la Melbourne, va pierde locul al doilea în clasamentul WTA după Australian Open. Pentru participare, ea s-a ales cu 34.500 dolari australieni și 10 puncte WTA.

România are doar două jucătoare calificate în turul al doilea din cinci, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru.

Comentarii