Stela Popa: „Dacă aș face politică, aș face alături de oameni de calitate”

DIVERTISMENT
E o jurnalistă bine cunoscută, o prezentatoare de succes, o mamă iubitoare și… o mamă scriitoare. Mai mult, e prima prezentatoare TV din R. Moldova care a ajuns să prezinte știri în România. Nu știu cum face și reușește, dar Stela Popa e mereu în rândul femeilor care ies din tipare. Cheia succesului ei e muncă, muncă și iar muncă. Și pentru că e în criză cronică de timp, am propus de această dată un altfel de interviu, unul din gânduri răzlețe. Iată ce-a ieșit.
M-a făcut să perseverez… Ambiția de a le demonstra părinților mei că mi-am ales drumul corect.
Cred că lumea mă vede… Mă vede la televizor și la lansări. În rest, vreau să mă vadă mai mult ai mei.
Pentru mine a fi vedetă înseamnă…. Ceva ce nu prea se găsește prin părțile noastre.
O prezentatoare bună de știri este… Este cea care a fost reporter și care „simte” știrile.
Am câștigat din cărțile mele… Nu fac cărți pentru bani.
Respect oamenii care… Care iubesc oamenii. Care au bun simț. Care au simțul umorului.
La TVR am… Am colegi de care greu m-aș mai despărți acum.
Diferența dintre Chișinău și București este… Că încep să fie tot mai multe diferențe.
Pentru mine cariera este… Altfel de împlinire decât cea familială.
O mamă bună e… Cea care nu e exagerat de bună. Teoretic știu asta, practic însă mi-e greu să aplic.
Sunt o mamă… Așa cum cred că mă vrea fiul meu să fiu.
Viața mea privată… Nu interesează pe nimeni. E doar a mea.
Prietenii adevărați sunt… Cei care te sună nu doar când vor să se mute în România…
Am plâns când… Nici nu mă așteptam.
Invidia unora este… Ceva ce m-am străduit să obțin.
Când m-au bârfit… Am știut că fac ceea ce trebuie.
Dacă aș face politică… Aș face alături de oameni de calitate.
Norocul este… Ceva ce-și face omul cu mâna lui.
Scriu povești pentru că… Evadez în lumea copilăriei fiului meu. O lume de care mă îndepărtasem. Prea mă luam în serios.
Îmi mai doresc… Cărți, copii…
Stela Popa se întoarce duminică al Chișinău. Își lansează cea de a 4-a carte din colecția de cărți cu povești dedicată fiului său – „Povești pentru Dănuț”, apărută la Editura Cartier. Cartea se numește – „Regele cel Înțelept”. Amintim că Stela Popa și-a lansat colecția de povești de Ziua Copiilor, 1 iunie, LIVE, la TVR București. printre vedetele invitate au fost prezentatoarele TVR2 Alexandra Tiniche și Raluca Arvat.
Locația: Dendrariu parc.
Ora: 12.00
Dr. Oetker vine cu surprize pentru mămici și dulciuri pentru pici
Participă:
Mariana Mihăilă, interpretă
Adriana Ochișanu, interpretă
Rita Ursalovschi, prezentatoare TV
Lucia Roșca, prezentatoare TV
Nadia Darie, jurnalist
Va dansa Ionela Țăruș
Evenimentul este realizat în colaborare cu Clounella.