SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Stela Popa, prima basarabeană care prezintă știrile la TVR: Sunt mai apreciată aici, decât acolo

12 decembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: qmagazine.ro Foto: qmagazine.ro

INTERVIURI



Stela Popa este prima basarabeană care prezintă știrile la Televiziunea Națională din România. Despre acest vis, un interviu în exclusivitate cu jurnalista pentru Q Magazine.

Cum a fost începutul la Bucureşti?

A fost neașteptat de bine. Recunosc, am avut mari emoții la început. Când zic emoții, nu mă refer la cele din emisie directă, ci la cele legate de schimbarea mediului. Chiar dacă am mai avut colaborări cu televiziuni și cu presa de la București, chiar dacă o dată la două săptămâni eram aici, tot am simțit crampe în stomac. Era teama asta tipic basarabeană, legată de accent, de felul de a gândi etc. O teamă total nefondată și care cred că este doar în mintea noastră, a basarabenilor.

Mesajul unui român iubit în toată lumea, de la Chișinău: Să ne deșteptăm!

Am întâlnit în redacția Știrilor TVR o adevărată familie. Colegi săritori la nevoie, muncitori, glumeți și, cel mai important, adevărați profesioniști. M-au ajutat să mă adaptez foarte repede și acum, la exact un an, mă simt de parcă aș fi de-a casei de zece ani. Atât de bine am reușit să mă integrez și atât de minunați sunt oamenii din TVR. Pe de altă parte, cred că a fost și voia Celui de Sus să ajung să fiu parte a acestei echipe. Acesta a fost și unul dintre visurile mele mai vechi. Îmi place ceea ce fac și vreau să fiu pe măsura așteptărilor celor care au avut Încredere În mine.

După romane şi articole de politică, Stela Popa este și autoarea colecţiei „Povești pentru Dănuţ”. Ce spune micuţul despre poveștile mamei lui?

De când sunt mamă, m-am redescoperit. Nici mie nu-mi vine a crede cât de mult m-a transformat copilul acesta, dar e o etapă frumoasă din viața mea, de care mă bucur din plin. Alături de Dan-Andrei am redescoperit fascinanta lume a copilăriei și nu aș vrea să o părăsesc. Îmi permit luxul să stau alături de el și să-i inventez povești în această perioadă. În casa noastră și acum au prioritate știrile, dar au apărut și desenele animate, și Podul de piatră sau Alunelu…. În plus, am început să scriu și povești. Mă bucur că acelea pe care le-am publicat au priză și la ceilalți pici. Nu m-am jenat deloc să-mi afișez și această latură mai sensibilă   cea maternă. Amintindu-ne de Mircea Cărtărescu,  până şi cea mai dură business woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţeî.

În Republica Moldova rămâneţi cea mai apreciată jurnalistă şi prezentatoare TV. Cum vă alinaţi dorul de Chişinău? 

Oamenii îi uită pe cei pe care nu-i văd pe sticlă în casele lor. Or, din păcate TVR 2 încă nu e prezent la Chișinău. Practic, televiziunile din România sunt aproape absente dincolo de Prut… Și fiți sigură că asta nu se întâmplă din lipsa de interes a celor de la București. Amintiți-vă cât de greu a revenit TVR la Chișinău după ce a fost scos de pe rețeaua terestră din Republica Moldova de regimul Voronin. E mare păcat că piața audiovizualului de peste Prut încă mai este dominată de televiziunile rusești, iar politicienii de acolo se fac că nu văd asta. Și e și mai mare păcat că după mai bine de 20 de ani de independență, basarabenii încă se mai uită la filme dublate în limba rusă, iar în topul preferințelor politice tot Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, rămâne cel mai bine plasat.

Cât despre dorul de Chișinău… Voi fi poate cinică, dar sincerăn: nu am niciun dor. Mă simt atât de bine la București, încât nici nu mi-am pus problema… dorului. Casa și familia mea sunt aici și mă simt minunat unde sunt. Sunt chiar mai apreciată decât acolo!

Comentarii