SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Tamara Șchiopu ”Când ajung în Moldova, parcă nimeresc într-o petrecere continuă”

4 septembrie, 2014 Autor: Silvia Petrov Foto: arhiva personală
10476011_10152100355106567_3112925788796012870_n


Îi plac provocările, dar îi lipseau acasă și a mers în căutarea lor în afară. A găsit mult mai mult decât se aștepta. S-a înscris la o nouă facultate, tocmai în SUA. Era cea mai în vârstă studentă, dar acest lucru nu a complexat-o. Dimpotrivă, a motivat-o să fie cea mai bună. Tot în America s-a căsătorit cu fermierul care avea s-o facă englezoaică, iar mai târziu să meargă în vizită la ferma Prințului Charles. Apropo, singurul ei fiu a condus-o spre altar. Este vorba despre Tamara Șchiopu, fondatoarea cunoscutelor cluburi gastronomice cu prezență în peste 100 de țări, autoarea mai multor cărți de rețete culinare și organizatoare de diverse evenimente gastronomice, atât în Moldova, cât și în Marea Britanie.

 

Ați plecat din țară în 2000. Ați lăsat totul baltă. Cariera,  casa, mașina, prietenii, rudele. Ce v-a lipsit și ați mers să căutați în altă parte?

 

Probabil îmi lipsea provocarea. Atinsesem un vârf de carieră și bunăstare și simțeam că mai departe urma ceva mai plictisitor. Am ales banca de studenție și marea încercare de a mă afirma în Occident.

 

Cât de greu i-a fost unei moldovence să o ia de la zero?

 

Îl aveam pe fiul meu cu mine, acolo în America, și simțeam o responsabilitate sporită. Eram tare ambițioasă să fiu prima la reușită. Fiind cea mai în vârstă între studenți, eram sigură ca anume așa și trebuia să fiu – cea mai puternică, prima. Dar aveam prieteni buni lângă mine, care mereu m-au susținut. Iar iubitul meu îmi scria zilnic, din îndepărtata Anglie, îmi scria cât de mult mă iubește și asta mă umplea de puteri.

 

Dragostea, ați căutat-o și pe ea sau ea v-a găsit?

 

Dragostea m-a găsit, dar nici nu m-am lăsat mult căutată. Când l-am cunoscut pe viitorul meu soț, am simțit o atracție neobișnuită, și am dezvoltat relațiile din prima, ca să nu pierdem timp prețios.

 

Cum a reacționat fiul dvs. la vestea că vă căsătoriți?

 

El avea 15 ani, era teenager. Dar era prieten bun cu Tolly, viitorul meu soț, deci vestea a primit-o bucuros, și chiar el m-a ”dat de nevastă”, adică m-a condus în fața altarului improvizat, acolo unde ne-am căsătorit, în California.

 

Sunteți ambii la a doua căsnicie. Ce ați simțit când ați pășit din nou spre altar?

 

163318_10151156995331567_388171409_n

 

O responsabilitate mai mare. Față de copii, față de părinți și față de noi înșine, pentru că știam că va trebui să muncim asupra căsniciei noastre, ca să nu repetăm greșelile și eșecurile primelor căsătorii.

 

Și soțul dvs. Tolly (Iain Tolhurst), are deja copii. În ce relație sunteți cu ei?

 

Copiii lui sunt deja maturi, între 30 și 40 de ani. Au și ei copii, adică avem nepoței, iar relațiile sunt ca într-o familie mare cu copii plecați din cuibul părintesc. Ne vedem la sărbători (avem 13 zile de naștere în familie), ne susținem, ne jucăm cu nepoții. Sunt niște relații absolut sănătoase și obișnuite.

 

Cum a reacționat soțul dvs. când a pășit pentru prima dată pe meleagurile noastre?

 

El venise în deplasare de serviciu, în 1999, iar eu eram ”șefu”. Era tare curios să afle cum se trăiește în fosta Uniune. El are o fire extrem de curioasă și deschisă, de asta îl încântau toate chițibușurile. Doar grătarul de porc, la care a fost invitat de către fermierii noștri, ca oaspete de onoare, nu l-a încântat. Dar s-a descurcat. A mâncat pâine cu salată și cu mult vin de casă.

 

Despre clubul gastronomic cunoscut în întreaga lume. Despre cărțile cu rețete culinare. Despre cum e să fii fermier în Anglia

 

Pasiunea pe care o aveți pentru gastronomie e lucru știut. Dar de unde s-a născut? Cum a început totul?

 

A început de când am încetat să mai consum carne. Am început să caut tot mai multe legume, cereale și alte produse, să le descoper, să încerc să le gătesc acasă, și cu timpul am început să inventez propriile rețete, folosind doar produse locale de sezon. Este o provocare, dar se merită! Priveam multe emisiuni gastronomice și mă gândeam ”Și eu pot să gătesc asta.” Scriam rețetele și le pregăteam la fel. Cu timpul am învățat foarte multe despre sezonalitatea produselor, regionalitatea lor și asta a devenit poziția mea de bază – bucate simple, pregătite acasă, din produse locale de sezon. Eu cred că în asta și constă alimentația sănătoasă, fie ea cu carne sau fără carne.

 

La moment dețineți o fermă. Ce înseamnă să fii fermier în Anglia?

 

Să fii fermier în Anglia e tare prestigios. ”Fermierii” în Anglia presupun familii întregi cu pământuri multe, cu case enorme, cu spațiu mult. Noi nu le avem pe astea, deoarece soțul meu e primul fermier în familia sa. El provine din meseriași. Noi suntem, mai curând – agricultori eco ”organic growers”, dar locuim și lucrăm la o fermă extraordinar de frumoasă, iar restul contează mai puțin. Însă, calificarea de fermier ni se atribuie și nouă, la general, și cu asta mă mândresc mult. În Anglia este prestigios sa spui ”eu sunt soție de fermier”.

 

Soțul Dvs. Tolly fiind fermier, a fost cumva catalizatorul” în meseria pe care o practicați la moment?

 

La sigur. El mereu m-a susținut în toate proiectele mele năstrușnice, însă, tot el m-a inspirat să le concep. Tolly e foarte activ, vorbește în public, are articole și cărți publicate, organizează excursii prin câmpuri, instruiește studenți și stagiari. Asta m-a făcut și pe mine să mențin un stil de viață dinamic și plin de provocări.

 

În 2005 ați fondat clubul de gastronomie, Slow Food Oxon, apoi a urmat Slow Food Moldova, în 2008. Ce presupuneau aceste cluburi gastronomice? Cum le-au primit englezii și cât de esențiale erau pentru public? Aceste cluburi există și în prezent?

 

Slow Food este o mișcare internațională cu peste 150.000 de membri în peste 100 țări. Mișcarea este organizată în cluburi locale, precum SF Oxon sau SF Chișinău. Este o mișcare prin care se încearcă a contracara fast food-ul și a dezvolta relații directe între producători și consumatori. La început Slow Food în Anglia a fost primit ca un club elitar, pentru gurmanzi, cu vinuri și dineuri fine. Apoi au înțeles că doar legătura directă cu producătorii și promovarea produselor și bucatelor simple, tradiționale, autohtone, ar putea menține o mișcare continuă. În prezent Slow Food conduce multe proiecte de readucere la viață a soiurilor vechi de plante, a rețetelor și bucatelor tradiționale și vechi. Există și o Universitate care predă aceste valori. Găsiți mai multe la www.slowfood.org.

 

Nu pot să nu vă întreb și de asociația pe care ați fondat-o – Vatra. De ce ați fondat această asociație și ce presupune ea?

 

„Vatra” este o asociaţie de voluntari moldoveni stabiliți în Marea Britanie. Ne axăm pe proiecte de cultură și dezvoltare, fie economică, fie de caritate. Am fondat-o ca să putem activa în mod mai organizat și bine planificat. Dar nu încercăm s-o menținem cu forța. Atunci când apare o idee grozavă și doritori de a o realiza, organizăm evenimentele respective. Consider că e o modalitate mai flexibilă, deoarece toți sunt preocupați de multe alte chestiuni.

 

Sunteți autoarea mai multor cărți de rețete. Cum se creează o rețetă de bucate?

 

Cam tot așa cum se crează o melodie nouă. În muzică sunt doar 7 note, iar diversitatea combinărilor este nesfârșită. Tot așa și cu bucatele. Sunt moduri limitate de a pregăti un pui, sau o varză. Însă, cu ajutorul mirodeniilor, metodelor de gătit, culorilor și formelor diferitor legume și cu un pic de creativitate și experiență – poți crea adevărate opere de artă. E drept că uneori rețetele noi sunt nereușite și trebuie să uiți de ele, să încerci altfel…

 

În cât timp se creează o carte de rețete?

 

Depinde de temă. Cartea mea despre bostan mi-a luat 6 luni, pentru că eu pregăteam rețetele acasă, fotografiam, apoi mâncam și, deci, nu puteam să fac mai mult de o rețetă pe zi și, apoi, nici bostan nu puteam să mănânc zilnic.

Rețetele de post le-am pregătit în 2 luni, pentru că posteam și eu și era mai rapid. Acum încerc să lucrez la un proiect care trebuie să dureze minimum un an, dar am prea puțin timp.

 

Ați încercat vreodată să gătiți după toate rețetele pe care le-ați scris? 

 

Sigur! Le-am pregătit pe toate ca să le fotografiez. În cărți am 50 rețete, dar am rubrici săptămânale și lunare în care public, lunar, 7 rețete minimum. Eu le pregătesc pe toate și dacă nu-mi plac, atunci trebuie să încerc altceva. Nu vreau să ofer cititorului ceva care știu ca mie nu mi-a plăcut.

 

Cât de bine sunt primite cărțile de către publicul larg?

 

Prima reacție la vederea cărții este extraordinară. Le place formatul, ideea și imaginile. Nu știu cât de multe rețete sunt preluate, deși am primit câteva mesaje de apreciere. Eu presupun că majoritatea gospodinelor preferă să aibă cărți de rețete în biblioteca lor, ca și mine, pentru inspirație și, mai ales, dacă sunt adresate personal, cu autograf. Însă, gătitul, totuși, se menține tradițional în familii, cu bucatele obișnuite și sigure.

 

Din toate țările pe care le-ați vizitat, din punctul dvs. de vedere, care bucătărie este cea mai bună?

 

Pentru mine – mexicană, probabil. Este foarte asemănătoare cu a noastră în produse. Făină de porumb, roșii, ceapă, ardei, pătrunjel, carne de porc (pe care eu nu o folosesc). Bucate care să gătesc foarte rapid și simplu. Eu, de obicei, pregătesc un bufet mexican atunci când am mulți musafiri. Pentru că e rapid și toate bucatele se servesc aparte, astfel încât se găsește câte ceva pentru toți – vegani și vegetarieni, fără gluten, etc.

 

Despre întâlnirea cu Prințul Charles

 

Nu pot să nu vă întreb despre fotografia unde vă salutați cu Prințul Charles. A fost pentru prima dată când v-ați dat mâna? Despre ce ați vorbit cu Alteța Sa Regală Prințul de Wales?

 

1176264_10151977301151567_5458132877562175581_n

 

Am fost invitați în ospeție la reședința sa din Londra, am sărbătorit împreună ”majoratul” companiei Duchy Originals. Acest brand a fost conceput de Alteța Sa Regală Prințul de Wales cu 21 ani în urmă, în baza produselor eco autohtone (engleze) și acum a ajuns la o valoare de 200 mln. de euro. Au fost invitați mai mulți fermieri care au început activitatea în același timp – cu 21 ani în urmă și mai mult. Am vorbit despre Moldova. Eu purtam o ie frumoasă și dumnealui a recunoscut-o și m-a întrebat de unde vin. I-am zis ca sunt din Moldova și el a zis ”Ah, am și eu o casă în România. Ce păcat că țara voastră a fost ruptă de România mulți ani în urmă”. Eu l-am invitat în vizită, dar nu sunt sigură că m-a crezut…

 

Știind că și Prințul Charles a fost fermier, iați vizitat vreodată ferma?

 

Sigur. De mai multe ori, pentru că suntem aproape vecini. Ferma dumnealui este condusă de un manager profesionist, care este un bun prieten cu soțul meu. Noi mergem în vizite la ei, apoi ei vin la noi. Un schimb de experiență. Există un grup de legumicultori ECO din regiune, pe care noi singuri l-am creat și ne întâlnim să învățăm unii de la alții.

 

Despre dorul de casă

 

Unde vă simțiți cel mai acasă, în Marea Britanie sau în Moldova?

 

Eu am două case. Una în Moldova și una în Marea Britanie. Dar sunt diferite. În Marea Britanie casa mea este mai liniștită, mai bine organizată și planificată, mai spațioasă pentru idei și proiectări. Aici în Moldova casa mea e mai plină de tumult, îngrijorări și surprize neașteptate.

 

Ce este în Marea Britanie și lipsește în Moldova?

 

Produse alimentare de calitate superioară, la un preț accesibil pentru fiecare. În Moldova ne place să vorbim despre produsele noastre ”bio”, despre pământurile noastre bogate, despre fermierii noștri harnici. Dar în realitate, produse ECO sunt extrem de puține, iar solurile sunt deteriorate la maximum. În Anglia se muncește extrem de mult la pământ, mult mai mult ca aici, credeți-mă, de asta oferta este mult mai de valoare.

 

Descrieți-ne, vă rog, în câteva cuvinte cum sunt englezii…

 

Sunt modești la prima vedere, timizi chiar, dar extrem de puternici în interior și siguri de sine. Sunt curioși, inteligenți și căliți pe timp rece. Acolo nu există ”curent”, pentru că vântul e ceva absolut normal pentru ei și fără vânt ei se sufocă, chiar și copiii.

 

Ce le lipsește moldovenilor și dacă sunt mai buni decât englezii, la ce?

 

Nu cred că le lipsește ceva anume. Moldovenii sunt mai buni la petreceri, chiar prea buni. Eu când ajung în Moldova, parcă nimeresc într-o petrecere continuă. De la aniversare, la nuntă, la recepție, la grătar, la masă mare și tot așa. E bine așa. Dacă se cunoaște și măsura…

 

V-ați gândit vreodată să vă restabiliți cu traiul în țara de baștină?

 

Da, de multe ori. Îmi pare că mi-ar fi mai simplu să mă isprăvesc cu toate aici, dacă aș fi stabilită permanent. De altfel, îmi vine greu să digerez toate amănuntele sistemului. Dar îmi place și soarele fierbinte din Moldova și timpul stabil. Asta îmi lipsește cel mai mult acolo, pe Albionul Încețoșat.

 

Despre Teatrul EtnoGastronomic și anume despre evenimentul – EcoLocal la Zilele Diasporei

 

10358561_10152219062051567_5808668075215125632_n

 

S-au gătit bucate din mai multe culturi. Spuneți-ne mai multe despre asta…

 

La Festivalul Diasporei mi-am propus să invit moldoveni din diferite țări – Italia, Grecia, Kazahstan, Mexic, Marea Britanie, să gătească bucate doar cu produse Eco autohtone. Teatrul Gastronomic, deși un concept nou, a fost extraordinar! Am gătit 11 feluri de bucate din Italia, Mexic, Grecia și Marea Britanie, iar între timp, promovarea producătorilor Eco autohtoni a avut un impact imediat. Producătorii deja au primit cereri de la consumatorii interesați.

 

Apropo. Care a fost prima mâncare pe care i-ați gătit-o soțului?

 

Oh, probabil el știe mai bine. El era la mine în bucătărie, pentru prima dată, iar pe frigider era un magnet pe care scria I kiss better than I cook. Cred ca atunci i-a scăzut pofta de mâncare… I-am pregătit un ragout din legume congelate, că era luna februarie, dar am pus un sos din ciuperci (cumpărat gata) peste ele. Ca după asta să descopăr că, de fapt, sosul de ciuperci era pregătit cu grăsimi de porc. Or, Tolly, fiind vegetarian, asemenea produse erau excluse pentru el. De atunci sunt tare atentă la etichete și citesc ingredientele.

 

 

 

Comentarii