SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

The Motans lansează single-ul „Nota de plată” în colaborare cu INNA

28 septembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean
THE MOTANS - NOTA fb profile pic

DIVERTISMENT



The Motans revine cu un nou single care se numește “Nota de plată”, în colaborare cu INNA.

Piesa a fost compusă de Denis Roabeș (The Motans), Irina Rimes, INNA, Alexandru Cotoi, Costin Bodea, producție Alexandru Cotoi și Costin Bodea.

Videoclipul piesei “Nota de plată” este regizat de Ionuț Trandafir (Trandafilm) cu care The Motans a lucrat la majoritatea videoclipurilor, concept si scenariu Vlaicu Bunduchi și Andrei Botnaru, DoP Bogdan Filip.

“Ideea cu „Nota de plată” mi-a dat-o un coleg de la Global Records și pentru că mi-a plăcut, în aceeași zi, am avut o sesiune împreună cu Irina Rimes și am hotărât sa o dezvoltăm și sa facem din ea o piesă. A trecut ceva timp si ne-a luat un pic de efort tuturor celor care au lucrat la ea până să ajungem la varianta finală, dar în schimb, a iesit o piesă care ne place.

Despre colaborarea cu INNA pot spune ca a fost o experiență unică pentru mine. A dat culoare întregii melodii și a făcut-o să sune pur și simplu feeric, aș vrea să îi mulțumesc pentru implicare, profesionalism.

De asemenea, aș vrea să le spun mulțumesc Irinei Rimes, lui Alexandru Cotoi și Costin Bodea. E mereu o plăcere să lucrez cu acești oameni. Mulțumesc echipei de filmări care a lucrat la clip (Trandafilm) și desigur un mare multumesc întregii echipe Global Records”, a declarat The Motans.

„The Motans, un artist cool, talentat, o bucurie să lucrez cu el, o onoare că suntem colegi la Global Records. Sperăm să vă bucurați de “Nota de plată”, a spus INNA.

Cei doi actori din videoclip sunt George Piștereanu, cunoscut publicului din România, datorită unor filme precum “Loverboy”, “Eu când vreau să fluier, fluier” și Mădălina Craiu din “Umbre” sau “Dublu”. Filmările au avut loc la Tapo în București.

Prima colaborare The Motans a fost cu Delia pentru piesa “Weekend”, care a cucerit radiourile și televiziunile muzicale, cu peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Fanii The Motans s-au putut bucura de piese precum “Versus”, “August”, “Fifty Fifty”, “Tu” și în curând, artistul va lansa albumul de debut.

Screen Shot 2017-09-27 at 09.53.39

Screen Shot 2017-09-27 at 09.55.36

Comentarii