SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Tulburări care-ți dau peste cap viața sexuală

24 iulie, 2016 Autor: Daniela Babici Sursa: www.clicksanatate.ro

SEX



Diverse afecțiuni și dezechilibre apărute în organism tind să-ți creeze probleme și în relația de cuplu. Dacă le tratezi cu toată seriozitatea, cu ajutorul unui medic specialist, ai toate șansele să te bucuri de o viață sexuală împlinită.

Pierderea echilibrului hormonal

Femeile aflate la premenopauză, menopauză sau în perioadă de lăuzie au de suferit din cauza unei scăderi a nivelului de testosteron, hormon sexual. Acest fapt este urmat de o reducere a libidoului.

Din nefericire, secreția de testosteron scade în cazul femeilor, după depășirea vârstei de 20 de ani. Dacă scăderea dorinței sexual devine o problemă care persistă, se poate recurge la sfatul unui ginecolog, pentru a urma o terapie cu testosteron.

Stresul

Una din cauzele comune pentru diverse afecțiuni, stresul, este și el pe lista vinovaților pentru problemele sexuale.

Când nivelul de cortizon, numit și hormon al stresului, crește, așa cum se întâmplă în situațiile tensionate, efectele se văd și în viața de cuplu. Odată cu reducerea nivelului de hormon testosteron, scade și dorința sexuală.

Încearcă remedii naturiste care-ți readuc pacea interioară și alungă depresia.

Insomnia

Dacă nu te odihnești îndeajuns de mult, nu numai că riști să iei în greutate, ceea ce reduce simțitor dorința sexuală, te face lipsit de energie, dar te și predispune la depresie.

Infecțiile

Un tip de infecție, ce afectează uterul, trompele uterine și ovarele este anexita (boala inflamatorie pelină). Deoarece se manifestă prin dureri abdominale intense și prin dureri în timpul contactului sexual, se numără și ea printre bolile care afectează foarte mult viața sexuală. Atenție! Dacă nu este tratată corect, poate să ducă la infertilitate.

Endometrioza

O altă afecțiune care afectează viața sexuală a circa 15% din femeile aflate la vârsta reproducerii, endometrioza provoacă dureri în timpul raporturilor sexuale.

Atunci când celulele de pe pereții uterului se dezvoltă anormal, migrează în afara lui și provoacă dureri.

Această afecțiune influențează nu numai viața sexuală, ci și fertilitatea, prin faptul că stimulează corpul să producă hormoni, ce afectează evoluția unei sarcini în perioada incipientă.

Bolile cardiace

E adevărat că „Asociația americană a cardiacilor” a dat asigurări persoanelor cardiace și celor care au suferit de atac de cord că sănătatea lor nu este pusă în pericol în timp ce întrețin raporturi sexuale.

Totuși, unele persoane trebuie să fie precaute, motiv pentru care e posibil să apară senzația de neîmplinire pe plan sexual. Este cazul celor supraponderali, deoarece în timpul orgasmului, tensiunea crește periculos de mult.

Dacă medicul a declarat bolnavul apt de efort fizic, atunci nu ar trebui să apară probleme.

De asemenea, trebuie evitată asocierea tratamentului medicamentos pentru inimă cu acela pentru disfuncțiile erectile, fără a cere sfatul medicului de familie sau al cardiologului.

Comentarii