SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Veaceslav Balacci: despre frumusețea și succesul femeilor prin ochii bărbaților

5 decembrie, 2014 Autor: Doina Calcea


Veaceslav Balacci - blogger, câștigătorul titlului "Blogger-ul anului", expert și consultant independent în materie de tranzacții economice internaţionale şi activitate vamală. Scrie pe blog despre  viața social-politică a Moldovei, dar astăzi însă vorbește despre femei.

 

Calitatea pe care o apreciez la o femeie este feminitatea. Sunt împotriva tendinţelor unisex, tot mai resimţite în societatea contemporană. Femeia trebuie să-şi păstreze esenţa feminină în tot ceea ce face. Nu se referă la vestimentaţie sau machiaj, ci la abordări. Inteligenţa, care vine să întregească frumuseţea dată de Dumnezeu. Implicarea şi emanciparea. Apreciez când femeia se implică nu doar în viaţa de familie sau cuplu, dar şi în societate, când are un job sau când se regăseşte într-o afacere sau o activitate care o caracterizează. Poate e un stereotip, dar femeia trebuie să ştie să fie şi o gospodină bună, să-şi îngrijească căminul familial. Cel puţin, să gătească gustos. Femeia trebuie să fie elevată. Ea are nu doar sarcina de a procrea, dar şi ponderea principală în educarea copiilor săi. De asta ea trebuie să fie în măsură s-o facă la un nivel maxim.

Mă deranjează cel mai mult la femei practic tot ceea ce mă deranjează şi la bărbaţi: prostia, obrăznicia şi lăcomia.

O femeie de success are o familie împlinită. Combină perfect viața personală, familială şi cea profesională.

Nu aș putea ierta niciodată unei femei trădarea.

Sunt gata să sacrific tot ce am, atâta timp cât primesc în schimb reciprocitate.

 

Comentarii