SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Veste bună pentru iubitorii de muzică bună. Festivalul Internaţional „George Enescu” trece Prutul

14 septembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: tvrmoldova.md Foto: tvrmoldova.md
big-veste-buna-pentru-iubitorii-de-muzica-buna-festivalul-international-george-enescu-trece-prutul-1505391548

EVENIMENTE



Veste bună pentru melomanii din Moldova. Festivalul Internaţional de Muzică „George Enescu”, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, îşi extinde aria geografică a concertelor până la Chişinău.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Republica Moldova organizează la 20 septembrie un concert de excepţie în sala mare a filarmonicii.

Evenimentul va începe la ora 18:00 şi va fi prezentat de muzicologul Daniela Vlad (România).

Solista serii – violonista Rusanda Panfili este originară din Republica Moldova. Şi-a început cariera internaţională încă de la frageda vârstă de 10 ani, câştigând primul concurs internaţional în Italia, iar la 11 ani devine una dintre cele mai tinere studente ale Conservatorului din Viena. Este implicată în proiecte extraordinare, colaborând cu artişti precum Hans Zimmer, Aleksey Igudesman, Hyung-Ki Joo, Erwin Schrott, Vadim Repin şi Markus Schrimer.

Pe lângă concertul extraordinar de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, în dimineaţa de 20 septembrie, ora 11:00, la Galeria „La Rond” din spatele statuii lui Ştefan cel mare şi Sfânt, va fi inaugurată Expoziţia „George Enescu – personalitate a culturii româneşti şi universale”, expoziţie creată, la fel, de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, pentru a da culoare întregului festival.

Comentarii