SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Xenia Piciughin: ”Femeile vulgare trebuie să fie în dormitor, nu pe stradă”

10 decembrie, 2014 Autor: Daniela Timofti


Xenia Piciughin este frumoasă, tânără și plină de viață, iar modelingul este cuvântul care o reprezintă. Atrage mereu priviri, grație stilului său vestimentar viu și colorat, dar și datorită zâmbetului pe care niciodată nu-l lasă acasă. La 21 de ani, Xenia a prezentat numeroase colecții de haine, a pozat pentru diverse reviste, iar astăzi ne vorbește despre stilul său de viață.

 

Stil. În cazul meu, definesc stilul vestimentar în dependență de complimentele pe care le primesc. Dacă înainte mi se spunea ce dulce arăți sau ce drăguță e rochița ta, acum aud mai des complimente de genul arăți elegant, grațios sau sofisticat. Anume aceste complimente fac ca inima mea să zâmbească, fiindcă lumea percepe astfel stilul meu. Credeam că e din cauza serviciului, deoarece lucrul în oficiu impune un anumit dress-code, însă, mi-am dat seama că, de fapt, m–am regăsit în acest stil și chiar în zilele de odihnă îmi este foarte greu să îmbrac o pereche de blugi sau un maiou mai sport. Din păcate, trăim în așa zile când feminitatea este maltratată, fiindcă femeile vor să fie puternice, vor să acționeze brutal, să conducă și să acapareze, de aceea consider că cea mai importantă piesă vestimentară din garderoba unei femei este ROCHIA. Pe lângă faptul că ne accentuează feminitatea, este și foarte comodă, fiindcă noi, femeile, știm cât de greu ne este în fiecare dimineața să combinăm hainele.

 

Modă. Cred că accesoriul cel mai indispensabil, la care nici nu ar putea să renunțe o femeie, este geanta. Însă, trebuie să acordăm o atenție mai mare acestui element al garderobei. Având o viață foarte activă, în ultimul timp mi-am dat seama cât de important este să alegi o geantă potrivită, nici prea mica, nici prea mare, care poate fi purtată atât la facultate, cât și la birou, iar în unele cazuri, când lucrezi până târziu, să fie suficient de șic și pentru ținutele elegante de seară. Din păcate, cel mai des răsfoiesc rapoarte la serviciu și cărți la facultate, nu am timp pentru reviste de modă, de aceea inspirația în vestimentație vine din altă parte. Ador să călătoresc și fiecare clipă liberă încerc să o investesc în călătorii, astfel oamenii ciudați, diferiți și stilați din diferite țări sunt principala mea sursă de inspirație.

 

Îngrijire. Unul din principalele secrete în care cred este “Nu-ți pune pe piele ceea ce nu ai putea să mănânci”. De fapt, cea mai bună prietenă mi-a dat un sfat extraordinar, să folosesc pe post de demachiant apă plată și ulei de măsline în cantități egale, iar după asta să îmi șterg tenul cu infuzie preparată din flori de tei, mentă sau mușețel. De un an acesta este ritualul meu de frumusețe, iar tenul meu arată mult mai proaspăt și luminos, nu aș schimba aceste produse pentru nimic. Și desigur când ies din casă, indiferent de anotimp, aplic pe față cremă cu SPF minim 30, aceasta îmi protejează tenul de efectele nocive ale razelor ultraviolete.

 

Dietă. Nu țin și nu am ținut niciodată dietă, deoarece fac parte din categoria persoanelor care mănâncă și nu se îngrașă, de aceea nu îmi permit să dau sfaturi în acest domeniu. Deși mulți îmi spun că sunt o norocoasă, fiindcă nu mă îngraș, eu consider acest fapt o pedeapsă, fiindcă mereu mi-au plăcut femeile cu forme, de aceea nu exagerați cu dietele. Cred că bărbații sunt săturați de chestii dietetice, de cântar, de adunat și de înmulțit calorii de pe ambalaje, de depresii din cauza hainelor și a poftelor, iar puțină burtică, picioare ferme și corp îngrijit ar fi ceea ce ar aprecia.

 

Frumusețe. Incontestabil Audrey Hepburn, fiindcă e a fost și va rămâne una dintre cele mai frumoase și stilate actrițe a tuturor timpurilor. Ea a fost foarte delicată și feminină, redefinind noțiunile de eleganță și rafinament. Deseori vizionez filmele cu ea și realizez cu nostalgie că femeile uită să fie femei. Atât de mult și-au dorit să fie egale bărbaților, că au uitat să fie rafinate, elegante, educate, doamne.

 

Femei. Cu siguranță a fi femeie e o artă. Feminitatea își găsește firescul și evoluează odată cu vremurile, de aceea femeia din zilele noastre e diferită de cea din alte epoci. Contextul actual a determinat-o pe femeie să se schimbe, iar dorința de libertate și emancipare au făcut-o să accepte provocări din ce în ce mai mari, să își asume riscuri și să preia o parte din îndatoririle care în trecut aparțineau strict bărbaților. De aceea, este o adevărată artă să fii femeie. E mai mult decât a purta tocuri cât mai înalte, decolteuri adânci sau parfumuri ce se simt de la colțul străzii, fiindcă feminitatea este ca și frumusețea, vine din interior, fiind o stare de spirit pe care o emanăm prin toți porii. Este acel ceva care se simte îndată cum vezi această femeie, fie ea îmbrăcată într-un sac sau o rochie Chanel. Feminitatea nu este doar o atitudine, dar și o aptitudine care se învață și se cultivă. Căci nu te naști femeie, ci devii, iar decizia îți aparține. Nu apreciez femeile vulgare – așa ele trebuie să fie în dormitor, nu pe stradă. De asemenea, femeile sâcâitoare și cele care au pretenția să fie respectate de către bărbați, când ele însăși nu se respectă.

Pentru a fi fericită o femeie trebuie să fie mulțumită și împăcată cu ea însăși, trebuie să-și îmbrățișeze feminitatea și să transmită armonie mai departe în mediul ei. Trebuie să se cunoască suficient pentru a se descurca cu senzațiile, emoțiile și sentimentele mai mult sau mai puțin pozitive.

 

Bărbați. Nu îmi place când un bărbat este neîngrijit, acordă puțină atenție hainelor, unghiilor, părului. Nu-mi plac bărbații care se plâng, e normal să ai problem și să nu îți meargă în toate. Nu mă refer la acei bărbați care împărtășesc acest lucru, ci acei bărbați care fac dramă din toate, astfel îți inspiră milă și nesiguranță, sentimente care nu caracterizează un bărbat adevărat. De asemenea nu-mi plac bărbații care se laudă și care vorbesc despre fosta. În schimb îmi plac bărbații puternici, atenți și grijulii, în cazul meu ar putea fi chiar exagerat de atenți și grijulii!

 

Timp liber. Nu prea am timp liber, de aceea îl apreciez tare mult și îl planific minuțios pentru a nu-l irosi. În primul rând, merg la sală, fiindcă un corp doar slab se deosebește mult de unul tonifiat și încerc să petrec cât mai mult timp cu cei dragi, familia și prietenii pe care îi ador, fiindcă mă încarcă cu energie și cu emoții. Cu prima ocazie nu ezit să plec în călătorii, pentru a învăța lucruri noi și pentru a-mi explora limitele.

Îmi place tare mult să gătesc, însă o fac cam rar, din motiv că nu prea am timp și nu prea am pentru cine. Cel mai mult îmi place să gătesc deserturi, fiindcă sunt o devoratoare înrăită de prăjituri, dar și din cauza că ador mirosul de prăjituri în casă. Am impresia că mirosul de vanilie în casă creează o atmosferă mai deosebită, familiară și de sărbătoare. Până la urmă gătesc cu drag atunci când am pentru cine.

 

Cărți. Înainte citeam cu pasiune romane de dragoste, însă am renunțat fiindcă îți creează o lume imaginară care este în contrast cu realitatea, astfel începi să ai așteptări mult mai mari de la viață decât ar trebui. Probabil, ele au contribuit la crearea firii mele romantice și visătoare. De aceea, fetelor de vârsta mea le-aș recomanda să renunțe la romane de dragoste, în schimb să înțeleagă în ce domeniu vor să se lanseze, astfel să citească multă literatură în acel domeniu, pentru a deveni cele mai bune în ceea ce fac. Nu putem să știm tot, însă putem să devenim primele în domeniul nostru.

 

Comentarii