SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Xiaomi va lansa în curând un supertelefon aniversar – (FOTO)

28 mai, 2018 Autor: Dan Maxim Sursa: playtech.ro

TEHNOLOGII



În ultimele săptămâni, au apărut mai multe zvonuri despre vârful de gamă pregătit de Xiaomi. Telefonul aniversar al chinezilor urmează să fie lansat pe 31 mai și va fi intitulat Xiaomi Mi 8.

Majoritatea producătorilor de mobile au devenit din ce în ce mai ineficienți când vine vorba de păstrarea secretelor referitoare la viitoarele smartphone-uri. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că există foarte puține detalii care nu se cunosc până la această oră despre Xiaomi Mi 8.

Deja au început să circule pe internet imagini cu aparatul și o mare parte dintre specificațiile sale sunt previzibile. Cu toate acestea, tot mai desprindem câteva detalii despre viitorul smartphone din cutia aparatului care a fost publicată de cei de la SlashGear.

Xiaomi Mi 8 va fi dezvăluit în mod oficial pe 31 mai. Dacă nu era evident din titlu, telefonul va celebra opt ani de activitate pentru unul dintre cei mai relevanți producători chinezi de telefoane ai momentului. Conform statisticilor apărute online în urmă cu câteva săptămâni, Xiaomi ocupă la această oră poziția a patra în topul global al producătorilor de mobile, după Samsung, Apple și Huawei.

Xiaomi Mi 8 va fi construit în jurul unui Snapdragon 845 cu 6GB RAM și o memorie internă de 64GB. Nu este exclus să existe și o versiune a smartphone-ului cu 8GB RAM și o memorie de 8GB. În mod surprinzător, terminalul va include un modul Dual-GPS.

Utilitatea a două module GPS nu este foarte clară la această oră, dar având în vedere că detaliul respectiv este menționat și pe afișul de mai jos, s-ar putea să fie o particularitate interesantă.

În privința celorlalte particularități care au fost confirmate de cutia aparatului și de afiș, Xiaomi Mi 8 va avea două camere principale dintre care una va fi de 20 megapixeli. Încărcarea și sincronizarea datelor se vor face prin USB-C, iar în cutie te vei bucura de un port USB-C la 3,5mm stereo.

Mufa de căști standard va lipsi de pe marginea telefonului. Au existat câteva zvonuri legate de includerea unui sistem elaborat de recunoaștere facială precum cel din iPhone X. Va fi interesant să vedem dacă se confirmă.

Comentarii