SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Zodii cu intenții ascunse. Nu sunt de încredere pentru că au două fețe

3 octombrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: acasainromania.com
horoscope-639122_960_720

DIVERTISMENT



Sunt persoane care îți transmit un sentiment negativ încă de la prima vedere și îți dai seama imediat că nu poți avea încredere în ele. Încredere este foarte greu de câștigat și nici după o viață nu poți spune că ai ajuns să cunoști o persoană în totalitate.

Astrele ne dezvăluie care sunt cele mai false zodii și în care nu poți avea încredere niciodată pentru că se schimbă după cum bate vântul. Acum zâmbesc, iar în secunda următoare își schimbă total starea de spirit și atitudinea față de tine.

FECIOARĂ:

Chiar dacă acești nativ par a fi cele mai dulci și minunate persoane la prima vedere, în sufletul lor zace multă nervozitate. Se poate transforma de la o clipă la alta, trece de la o stare la alta și se poate transforma în cea mai groaznică persoană.

Poate că și-au format o părere despre tine, dar dacă faci ceva care să-l deranjeze pe acest nativ, își va schimba părerea imediat despre tine. Bineînțeles că nu îți va spune nimic și va ține totul pentru el.

SCORPION:

Nativii născuți sub acest semn zodiacal au schimbări bruște de comportament. Dacă are nevoie de afecțiune te va păstra în viața lui, dar după ce se plictisește nu va face nimic pentru a repara lucrurile, ci va pleca pur și simplu.

Acești nativi se folosesc de toate atuurile lor pentru a obține ce-și doresc. Sunt persoane carismatice și au un șarm aparte. Sunt răzbunători și dacă le-ai greșit nu vor uita niciodată. Când se răzbună ar fi mai bine să te ferești pentru că răzbunarea va fi crâncenă.

GEMENI:

Se știe că nativii din această zodie au dublă personalitate și își schimbă dispoziția în funcție de evenimentele din viața lor. Chiar dacă acum sunt fericiți și râdeți împreună, în secunda următoare pot să se schimbe la 160 de grade și să devină cea mai groaznică persoană.

Deși au o capacitate mare de a se adapta în orice situație, nu vor să se abțină atunci când îi calci pe nervi. Nu este bine să te pui cu ei atunci când sunt nervoși pentru că o vei scoate la capăt, ba chiar situația se va înrăutății.

RAC:

Racul o să-ți câștige încrederea imediat pentru că este o persoană foarte sinceră și deschisă. Prima dată îți va arăta latura pozitivă a personalității sale și va spune că te înțelege perfect. Sunt prieteni adevărați când găsesc o persoană cu care să fie compatibili 100%.

Însă, atunci când nu empatizează cu cineva și cu simte nici un fel de atracție din nici un punct de vedere, te vor săpa pe la spate și te vor bârfi cu prima ocazie. Pentru că sunt persoane directe, îți vor spune drept în fața ce au de spus și ce simt.

Deși au un comportament demn de urmat când vor, racii tind să-și schimbe imediat starea de spirit și uneori au un comportament psihotic. Trebuie să ai un caracter tare pentru a avea de a face cu acest semn zodiacal.

Comentarii